Inapoi la Sumar

Sub luciul de apa al Deltei Dunarii puteti intalni ...

Stuica Esox Lucius   foto.....
Delta Dunarii pare sa fie ultimul refugiu al ei. Este pradatorul înzestrat perfect de natura, situat în vârful piramidei trofice din ecosistemele acvatice dulcicole, având o viteza de invidiat, 25-28 m/s, pe distante scurte. Corpul fusiform este perfect adaptat pentru un demaraj fulgerator, care se dovedeste de prea multe ori mortal.Stiuca are o dezvoltare rapida, atingand in numai 3 saptamani 15mm, iar maturitatea sexuala la varsta de 3ani, cand are aproximativ 700-800grame, si poate ajunge la exemplare de peste 20kg. Perioada de reproducere are loc dupa topirea gheturilor, adica in februarie-martie.
Temperatura optima de hranire este de 17-18?C. Când temperatura apei devine 13-15 grade C, metabolismul stiucii se accelereaza, si se hraneste toata ziua, iar cu intensitate maxima, dimineata si înainte de amurg. Primavara când temperatura apei creste, stiucile se deplaseaza spre apele mai putin adânci, unde încalzirea apei atrage hrana vie a pradatorilor. Perioada de pescuit: In afara perioadei de prohibitie care incepe pe 1 februarie si tine aproximativ 2 luni stiuca se pescuieste tot timpul anului.
Exista insa perioade cand este mai greu de gasit: de exemplu primavara cand sunt atinse cotele de inundatie si pestii patrund pe suprafetele mlastinoase, stiuca urmarindu-i in aceste locuri. In lunile de vara, datorita vegetatiei si a bogatiei puietului, stiuca nu prea este atrasa de lingurite: se prind in special marlite. In schimb toamna cand puietul se retrage la iernat si bradisul a cazut pe fundul apei, se prind exemplarele mari. Perioada optima pentru pescuitul stiucii este luna octombrie. Vara o gasim mai în centrul baltilor, urmarind deasemenea cârdurile de puiet. Când temperatura apei creste foarte mult, trebuie cautata în locurile cu apa adânca, între canale dintre balti si micile“japse” ce se formeaza între ele.
 Comportamentul In primele stadii de viata stiuca traieste in carduri, si ca si ceilalti pesti se hraneste cu microorganismele din apa. Mai tarziu devine solitara si aproape exclusiv ihtiofaga. Ziua, stiuca sta ascunsa in preajma vegetatiei, aproape nemiscata in pozitie oblica(de atac-cu capul mai sus, de repaus-cu capul mai jos) repezindu-se numai asupra pestilor care ii trec prin preajma ,insa noaptea vaneaza activ pentru a-si potoli lacomia(desi urmareste mai ales maruntisul, poate inghiti si pesti mai mari pana la 1/3 din greutatea proprie). Se hraneste cu pesti marunti, broaste, serpi de apa, mamifere mici de apa si se arata a fi si canibal. Desi lacoma, stiuca nu se hraneste tot timpul cu toate ca digera repede si ramane cu stomacul gol, sta zile intregi inactiva, pentru ca apoi sa inghita mai mult decat ii este necesar.
Activitatea stiucilor se declanseaza aproape simultan, nu numai intr-un anumit loc sau intr-o apa, ci pe un teritoriu mult mai larg asa cum se intampla si cu incetarea hranirii lor. În perioadele optime de hranire (toamna), exemplarele mai mici, vor ataca mai aproape de mal, iar cele mari un pic mai în larg. Tot în aceasta perioada, încercati naluci de dimensiuni mai mari. Nu folositi aceeasi naluca în aceeasi balta de prea multe ori. Incercati sa imprimati nalucii dumneavoastra o viteza si o miscare cât mai apropiate de ceea ce vrea sa imite: un peste ranit, bolnav. Aruncati naluca în directia soarelui, si nu folositi naluci foarte stralucitoare daca apa este foarte limpede. Si nu uitati ca iarna la copca cele mai bune rezultate se obtin la pestisor viu
Stiuca descriere:Are corpul relativ gros, cilindric si alungit, avand , de regula, lungimea obisnuita 30 - 40 cm (exceptional 1.5 m), iar greutatea de 0.500 g - 1 kg (exceptional 6 - 25 kg).
Botul de forma unui cioc de rata. Gura mare, larg despicata, cu multi dinti. Falca de jos mai lunga decat cea de sus . Inotatoarea dorsala situata mult spre coada.Coloratia variaza dupa ape, de la cenusiu - verzui la galben - verzui pe spate; burta alba, laturile vargate, marmorat. Inotatoarele cu mai multe dungi transversale de culoare neagra - cenusie.
Comportament
In primele stadii de viata stiuca traieste in carduri si, ca si ceilalti pesti, se hraneste cu microorganismele din apa. Mai tarziu devine solitara si aproape exclusiv ihtiofaga.Ziua, stiuca sta ascunsa in preajma vegetatiei, aproape nemiscata, in pozitie oblica ( de atac - cu capul mai sus; de repaus - cu capul mai jos ), repezindu-se numai asupra pestilor care ii trec prin preajma, insa noaptea vaneaza activ pentru a-si potoli lacomia ( desi urmareste mai ales maruntisul, poate inghiti si pesti mai mari, pana la 1/3 din greutatea proprie ). Se hraneste pesti marunti, broaste, serpi de apa, mamifere mici de apa si se arata a fi si canibal.
Desi lacoma, stiuca nu se hraneste tot timpul; cu toate ca digera repede si ramane cu stomacul gol, sta zile intregi inactiva, pentru ca apoi sa inghita mai mult decat ii este necesar.
Activitatea stiucilor se declanseaza aproape simultan, nu numai intr-un anumit loc sau intr-o apa, ci pe un teritoriu mult mai larg, asa cum se intampla si cu incetarea hranirii lor.
Ca mai toti rapitorii, se reproduce de timpuriu, imediat ce s-a pornit topirea ghetii, prin februarie si dureaza pana in aprilie. numarul icrelor depuse nu depaseste 300.000; culoarea lor este galbuie si de 2.5 - 3 mm diametru.

SUS

 Somnul   foto...
Denumirea ştiinţifică : Silurus Glanis :Denumiri populare : codău, moacă, somotei (somnul mic,până la 2 kg), irma
 Raspandire ,In toate apele Europei, in rauri, lacuri şi balti de ses şi de deal, la noi este raspandit in raurile si lacurile de şes, Dunare şi Delta Dunarii.
 Dimensiuni : Este cel mai mare peşte de apa dulce care traieşte la noi. In mod curent are 1 metru şi 5-6 kg, dar poate ajunge la 50-100 kg.
Descriere
Este unul dintre peştii cel mai usor de recunoscut de pe la noi. Capul este turtit de sus in jos, fiind garnisit cu o gura mare, plina de dintisori marunti, pe ambele falci, indreptati spre inapoi. Pe falca superioara are doua mustati lungi, pe lateral, si patru mustati mai mici, indreptate in jos. Trunchiul este destul de scurt, cilindric. Coada este lunga, inotatoarea anala intinzandu-se pe toata lungimea ei. Culoarea este cenusiu marmorat, cu burta alb-murdar. Culorile se modifica si in functie de culoarea dominanta a mediului in care traieste. Nu are solzi ci un mucus protector, extrem de alunecos. Este un peşte in general nocturn, are ca principale simturi pipaitul (se foloseste de cele 6 mustati), auzul (percepe imediat zbaterea momelii vii in carlig) şi mirosul (sesizeaza resturile de carne de la abator folosite ca momeala). Cel mai important si dezvoltat simt este auzul, fiind foarte sensibil la vibratii. Deci momelile artificiale mai “zgomotoase” vor fi mai eficiente.Ca momeli naturale prefera: - buchetul de râme negre, coropisnita sau lipitoarea mare.Trebuie pescuit în mare liniste, deoarece sesizeaza orice vibratie a barcii sau a malului, si cât mai aproape de noi, pentru a putea fi usor de controlat. Văzul este slab. Ca urmare a traiului pe fundul apei, cu lumină puţină, ochii s-au atrofiat, fiind foarte mici.
Mod de viaţă  : Pe timpul zilei stă ascuns in cotloane, gropi, langa arbori cazuti, bolovani mari, confundandu-se cu mediul. Noaptea pleacă la vanătoare, de multe ori auzindu-se loviturile de coadă cu care işi imobilizează prada in noptile de vara. Somoteii mici umbla in carduri. Somnul mare in schimb este singuratic. Este un peste teritorial, fidel locului in care s-a nascut. Imperecherea are loc la peste 18 grade C, iar pâna pe la mijlocul lunii august se hraneste normal. Ca peşte rapitor, incepe sa se hraneasca imediat ce a depasit stadiul de alevin cu larve de insecte, rame, viermi, broscute, peştisori, el nu poate digera hrana la mai putin de 10 GC. Se hraneşte si cu animale moarte, pe care le gaseste cu ajutorul mirosului, fiind un sanitar al apelor. Iarna intra la iernat, in gropi adanci, in acelasi gropan intalnindu-se somni de toate dimensiunile, de la somotei de 1 kg pana la somni de 40 kg.

SUS

 Carasul (Carassius auratus gibellio) foto...

 Denumirea ştiinţifică : Carassius auratus gibellio
 Denumiri populare : caras argintiu, caras floran, crap-caras.
 Familia : Cyprinidae
 Descriere :
 Dimensiunile obisnuite ale carasului sunt de 10 -15 cm cu 80 -150 g, ajungand pana la 1,5 - 2 kg in mod exceptional. In crescatorii si in Delta Dunarii greutatea obisnuita este ceva mai mare, de 500 - 800 g. Coloratia carasului depinde de limpezimea apei, mergand de la argintiu spalacit in rauri la cenusiu-verzui si usor negricios in lacuri pline de vegetatie.
Capul este scurt, cu buze subtiri, fara mustati, criteriu sigur de deosebire fata de crap pentru necunoscatori. Unii hibrizi de crap cu caras au un inceput de mustati. Peritoneul este negru, ca la scobar. Carasul este extrem de rezistent si poate trai si in ape cu oxigen redus, de aceea il putem intalni chiar si in locuri imposibile pentru alte specii: gropi, baltoace. A aparut in Delta, probabil accidental in urma inundatiei din "70.
Origine Carasul este originar din Asia de nord. De aici a ajuns in China, unde a fost selectionat indeosebi pentru obtinerea unor varietati de ornament ( carasii cu voal pe care ii intalnim in acvarii). A fost introdus in Europa mai intai ca peste decorativ, apoi ca peste argintiu in bazinul Dunarii, Rinului.
Raspandire
Traieste in toata Europa si Asia de nord. La noi in tara se intalneste in aproape toate baltile, lacurile si raurile de ses si de campie, in Dunare si Delta Dunarii. Raspandirea lui extraordinara se datoreaza rezistentei deosebite la poluare si lipsa oxigenului, cat si prolificitatii sale. Carasul este un peste care rezista si scos din apa, mai multe ore, mai ales daca este invelit intr-o carpa uda si nu i se usuca solzii. Nu o data carasii adusi acasa la sfarsitul zilei de pescuit si pusi intr-un vas cu apa reincep sa inoate.
Inmultire
 Se realizeaza primavara, cand apa atinge 8-10 grade, cam in aceeasi perioada cu crapul. Depunerea icrelor dureaza pana la sfarsitul verii in 2-3 serii. La aceasta specie toate exemplarele peste 2-3 ani sunt femele, exemplarele mascul suferind dupa aceasta varsta fenomenul de transformare in femele (ginogeneza).
Pescuit
Pescuitul carasului se poate face prin mai multe metode: cu undita, cu lanseta cu plumb pe fundul apei, bolognesa. Se foloseste o undita de 4-6 metri pe canale, lacuri si rauri mici, sau o rubesiana pentru lacuri mai mari. Diametrul firului va fi de 0.12-0.18 mm. Pluta va  avea o portanta de 0.5-2 grame in functie de momelile folosite. Carligele vor fi numarul 12-10
Momelile folosite la pescuitul carasului sunt ramele, preferabil de gunoi.
Locuri de pescuit in Delta Dunarii - Caraorman: Se pescuieste in locurile cu un curent redus sau inexistent: canale impotmolite, balti, gropi, Crisan-Caraorman. Perioada de pescuit in Delta: La fel ca si crapul incepand din luna iunie si pana in octombrie.

SUS

Salaul - Stizostedion lucioperca : foto...

Denumire stiintifica: Stizostedion lucioperca Raspandire Raspandit in apele statatoare de ses si in Dunare, din care urca in cursul inferior al raurilor mari, coboara pana in Delta, intrand si in lacurile litorale usor salmastre.
 Descriere Are corpul fusiform, putin comprimat, acoperit de solzi mici;botul scurt, gura mare, terminala, inarmata cu dinti asezati in cate un rand pe fiecare falca si alti numerosi dinti pe cerul gurii. Coloratie: se recunoaste usor dupa dungile brune ce-i traverseaza spinarea cenusie, dupa aripioarele dorsale, aproape egale ca marime, stropite cu pete de culoarea dungilor de pe cap. Dimensiuni: in conditiile naturale de crestere, atinge in apele noastre lungimi medii de 40-70 cm si 1-2 kg greutate.
 Lungimea minima legala la pescuit este de 40 cm. Comportament
    Forma de apa dulce si usor salmastra, traieste in ape limpezi, cu curent domol si fundul tare, pietros si in special cu fund nisipos, intins sau format din scradis cu adancimi variabile. Isi alege locurile de panda in preajma obstacolelor naturale, printre ragalii, sub salciile scufundate, in apropierea digurilor de baraj, picioarelor de pod sau epavelor, uneori chiar sub maluri, urcand spre suprafata numai in urmarirea prazii. In primele stadii de viata se hraneste cu plancton. Catre sfarsitul primului an trece la viermi, larve de insecte si la pesti marunti.Adultii, mai lacomi decat bibanul, aduna de la fund si suprafata raci si broaste, dar in special pestele marunt de tot
 felul. Primavara fuge de apele tulburi si de fundurile cu mil. Reproducerea salaului are loc inaintea crapului, incepand cam din martie si dureaza pana pe la inceputul lunii mai, in dependenta stricta de temperatura apei.
Apti pentru reproducere sunt cei care au atins varste intre 2-3 ani. femela depune in bloc cca. 50.000-300.000 icre lipicioase, de un diametru cuprins intre 0.80-1.50 mm, pa cere le depune in gropite mici construite dinainte pe fundul apei cu ajutorul cozii. Dupa 3-12 zile apar puii. Tot timpul parintii stau in jurul lor, dar nu dintr-un instinct patern ci datorita excitarii "poftei" produse de substantele chimice emanate de icrele proaspat depuse sau de carnea proaspata a puietului plapand. Aceste pofte nu pot fi satisfacute deoarece parintii, in urma intoxicarii organismului in timpul elaborarii sexuale, cad intr-o stare de epuizare sexuala (anorexie genetica). O data cu dezintoxicarea treptata a organismului, anorexia dispare si cu ea si acel iluzoriu "instinct patern", icrele sau puietul cazand prada lacomiei parintilor (canibalism).
 - Dimensiune minima legala: 40 cm Unde gasim salaul De obicei salaul il gasim sub maluri, la circa 50 cm de mal si la adancimi ce nu depasesc 50 cm.Cele mai bune locuri sunt pe marginea bulboanelor, acolo unde apa este adanca si avem o discontinuitate in mal. De asemenea aproape la fel de bune sunt locurile din imediata apropiere a unui copac cazut sau cu ramuri in apa. In lipsa unui astfel de loc se poate incerca in mici dolii formate chiar si pe cursul principal al apei, mici intranduri in mal fie si de numai 0,5 metri adancime. Pescuitul cu unditaFolosesc o varga elescopica de 4 m, linie cu fir de 0,35, neaparat agrafa cu vartej, plumb culisant (de preferat olive), carlig triplu (ancora). Nu este obligatoriu, dar este de preferat, utilizarea firului textil (deoarece putem avea surpriza unei stiuci). Plumbul trebuie sa fie suficient de greu pentru a pastra pestisorul sub apa, altfel ar fi scos din apa de curent.
Nu trebuie exagerat cu greutatea plumbului.Pestisorul se monteaza clasic, cu unul din bratele carligului introdus in partea dorsala. Pentru a evita asezarea pestisorului de-a curmezisul pe curent, carligul se introduce cam la jumatatea distantei intre cap si inotatoarea dorsala. Undita se monteaza in suport aproape de verticala, usor inclinata spre apa, daca pescuiesc la 50 cm sub apa, sau la 30-45 grade fata de orizontala, daca pescuiesc la adancimi mai mari.Nu folosesc semnlizatori. Se observa la varful unditei cind salaul apuca pestisorul. Trebuie lasat, tremuratul varfului nu este suficient. Abia cand se observa tendinta unditei "de a pleca" este semn ca salaul a apucat pestisorul cum trebuie si s-a intepat. Drilul este palpitant cand salaul depaseste 2 kg.
Pescuitul cu lanseta In zilele cu vant puternic pescuitul sub maluri nu are succes. Atunci salaul se hraneste la fundul apei. De asemeni, chiar daca vizez somnul, datorita limitarii numarului de lansete, renunt la momelile de somn in favoarea pestisorului viu. (Aceasta limitare a numarului de lansete nu este data numai de lege sau sportivitate, ci de banale motive practice. Cine a fost surprins de trecerea vreunei cioate cu trei lansete in apa stie ... Cine a avut captura mare intre alte doua lansete stie ...) Se poate prinde salau, cu lanseta, la montura grea, de fund. Plumb final, greu doar atat cat curentul sa nu "urce" montura pe mal. Forfac clasic, cu doua cirlige. Aici depinde de pestisorul folosit.
Beldita are cea mai rezistenta portiune intre orbite. Boarta nu are zone mai rezistente. In primul caz folosesc carlig simplu, il introduc pe langa un ochi si il scot pe langa celalalt. In cel de al doilea caz folosesc carlig dublu, cu ambele varfuri introduse sub inotatoarea dorsala.Pestisorul viu Trebuie insa folositi pestisori cu solzi. Cu cat pestisorul este mai vizibil sansele sunt mai bune. Dintre pestisorii usor de procurat cei mai eficienti sunt carasii. Unii ar putea spune sa folosesc oblete. Avand insa in vedere ca obletele nu poate fi transportat viu (decat in recipienti speciali, cu hidrobion), iar de prins la fata locului nu este chiar asa usor la prima ora a diminetii, raman la acesti pestisori care rezista mult mai bine. Pana apuci sa prinzi un oblete soarele este deja sus, sansele la salau scad (dar cresc la avat)

SUS

Crapul foto...
 Dimensiunile obisnuite ale crapului sunt 50-100 cm (10-20 kg), ajungand pana la 140 cm si 45 kg in mod exceptional. Durata sa de viata este destul de lunga pentru lumea pestilor, de 15-20 ani.Corpul este alungit, comprimat lateral. Gura este subterminala, adaptata gasirii hranei pe fundul apei. Buzele groase sunt de asemenea adaptate la modul de hranire, putandu-se extinde ca un tub. Tot pe buze se gasesc patru mustati scurte, care il ajuta la pipait. Solzii sunt mari.
Exista si varietati de crap cu solzi foarte mari si putini (crap oglinda) sau fara solzi (crap golas). In functie de mediul in care traieste, coloratia crapului difera de la argintiu-auriu in ape limpezi, curate, pana la verzui negricios in lacurile invadate de vegetatie. Temperatura optima de hranire este de 190C. Momelile folosite la pescuitul sportiv: mamaliga, boabe de porumb, rame, viermusi. Pentru asigurarea succesului unei partide de pescuit foarte important este nadirea locului, cu porumb, mamaliga, etc. Locuri de pescuit in Delta Dunarii - Caraorman: Pe timpul verii, datorita temperaturilor ridicate si a nivelului scazut al apei crapul migreaza din lacurile mai putin adanci in canale, unde gaseste o apa mai oxigenata canale. Exista perioade cand canalul Crisan-Caraorman este plin de crap si momente cand acesta este mai greu de gasit. Perioada de pescuit in Delta: Dupa sfarsitul perioadei de prohibitiei, adica mijlocul lunii iunie si pana in octombrie, iar daca vremea este mai blanda chiar si noiembrie.
Luna septembrie este considerata foarte potrivita pentru pescuitul crapului. Origine Crapul este originar din Asia Mica. A fost introdus in Europa probabil de catre Romani. Raspandire Traieste in toate raurile si lacurile din Europa si Asia. In ultimul secol a fost aclimatizat si in America de Nord si de Sud si Australia, insa in aceste tari este considerat daunator datorita impactului negativ al acestuia asupra speciilor locale.
 Nu se intalneste in Africa, Siberia. La noi in tara traieste in toate lacurile si raurile de deal si de ses, in Dunare si Delta Dunarii. Apreciaza o apa transparenta, avand pe fund nisip sau mal, bogata in plante acvatice si obstacole naturale. Inmultire Are loc la mijlocul primaverii, cand apa atinge 8-10 grade Celsius, dupa ce iese din hibernare. (aprilie - mai). Locul de inmultire este de regula o intinsura creata de cresterea apelor in primavara, cu ape mici si mai calde, cu vegetatie. O femela depune circa 100 000 icre pentru 1 Kg/corp. Alevinii eclozeaza dupa 3 - 4 zile. Primele doua zile se hranesc cu sacul vitelin, pentru ca dupa aceea sa treaca la o hranire activa, in aceleasi ape in care s-au nascut. La venirea toamnei, puii au deja 100 de grame.
    Nu uitati :
    - Dupa ce ati ales locul de pescuit, pregatiti minciogul.
    - Nadirea sa se faca cu 2-3 zile înainte de primul pescuit.
    - In nada sa puneti si seminte mici(cânepa, ovaz, orz), în afara de nada pe care o veti pune în cârlig.
    - Daca vântul este caldut, pescuiti pe directia lui.
    - Evitati surprizele neplacute ale echipamentului (linie, forfac, cârlig), cu ajutorul unui test dinamometric, cel mai simplu fiind sa folositi un cântar de mâna.
    - Pentru cei ce pescuiesc la pluta, atentie la folosirea culorilor: partea de sus o vede pescarul, iar partea de jos o vede pestele.
    - La înteparea pestelui, întindeti firul, pentru evitarea formarii unui unghi ascutit, între fir si vârful lansetei, pentru evitarea ruperii lui

SUS

Bibanul (Perca Fluviaitis) foto... 
-Denumire stiintifica: Perca fluvialitis
-Raspandire:Foarte raspandit este intalnit in apele dulci si salmastre, in cele curgatoare pana in zona mrenei, dar mai ales in apele statatoare, unde nu trebuie sa infrunte curentul.
Descriere:
Are corpul indesat, arcuit, mai inalt spre cap si mult mai gatuit spre coada, capul aproape conic cu botul scurt si gura terminala captusita cu dinti si ochi mari. Aripioara dorsala, formata numai din radii tari tepoase. Are corpul acoperit cu solzi mici, zimtati, adanc infipti. In apele noastre atinge lungimea medie de 15-30 cm si 100-350 g greutate. Coloratie: pe spate cenusie - verzuie cu reflexe metalice; laturile verzui cu reflexe aramii, burta plumburie albicioasa si cateodata galbena - palid. Pe laturile corpului se disting bine 5 - 9 dungi verticale de culoare inchisa. Prima inotatoare dorsala , la terminare are 2 - 3 pete inchise.
 Comportament
  Isi petrece prima parte a vietii in carduri, sute de bibanasi prezenti pretutindeni, ziua spre suprafata, noaptea spre fund, dar nu prea la adanc. Cand a atins o palma, rar cardul numara 20 de exemplare. matur, devine solitar. Nu face niciodata migratii, aciuindu-se langa tot ce este vertical sau in panta abrupta, in cotloanele din maluri, pe langa cocioace, printre radacini, in ochiurile din mijlocul stufariilor, sub pasarele sau debarcadere, la orice confluente, oriunde se gaseste pestele marunt.Se hraneste cu crustacei, moluste, larve de insecte si, in special, pesti de talie marunta ( plevusca), icrele pestilor si chiar semeni de ai lui.
 Se reproduce, cand a implinit 3 ani, pe la mijlocul lui martie ( daca apa are 10 - 12 grade ) si pana in aprilie. Icrele sunt depuse numai dimineata, la apa mica, cu vegetatie multa, fie sub forma de siraguri de margele marunte lungi de 1-2 m si late de 2-3 cm imbracate intr-un tesut gelatinos, fie sub forma unor ghemuri stranse bine, pe care le asaza aproape de maluri, pe pietre, pe bucati de lemn ratacite etc. Spre iarna, cardurile numeroase de bibani se retrag catre fundul apei, se hranesc putin sau deloc si in primavara revin la aceleasi obiceiuri. Dimensiune minima legala: 12 cm

SUS

   Avatul (Aspius Aspius) foto...
Fiind peste de apa dulce, poate fi intalnit: in Dunare, poate urca pe rauri si sa ajunga pana in zonele de deal, in raurile de apa salcie ale Deltei si chiar si in lacurile litorale.
Descriere Corpul avatului este alungit, viguros, cu solzi mici bine fixati cu striuri, cu spinarea si muchia ventrala rotunjite, inotatoarea dorsala mai inalta decat lunga, taiata oblic si mult impinsa spre coada. Are capul conic, gura mare, larga, cu falca de jos arcuita in sus. Colorit: muchia spinarii bate in verde - albastrui, iar laturile si pantecele sunt argintii lucioase. Aripioarele ventrale au marginile roscate. Dimensiuni: in conditii normale, atinge in apele noastre lungimi medii de 30-50 cm si pana la 1 kg greutate.
Comportament :
Traieste singuratic, in special in straturile superioare ale apei.Se reproduce prin martie, in rauri, pe fund pietros sau nisipos unde femelele, cam in al cincilea an de viata, isi depun icrele - intre 80.000-100.000 icre. Se hraneste cu peste mic. Astfel, in ordinea preferintei: obletul, rosioara, platica, plevusca, iar in josul Dunarii, puietul de scrumbii. Nu refuza nici crustacei, moluste, viermi sau insecte.Perioada cea mai intensa de hranire este aprilie - octombrie. Primavara poate fi gasit in apropierea suvoaielor repezi, care aduc maruntisul luat de curent, dar si in zonele unde apa limpede din balta se intalneste cu cea tulbure a raurilor. Cand curentul este prea puternic prefera sa stea mai aproape de maluri. Vara, cand nivelul apelor incepe sa se echilibreze, avatul isi cauta locurile de vanatoare pe langa bancurile de nisip, la apa incalzita unde se aduna puietul, dar locurile preferate ramangurile de varsare in rauri sau in Dunare, ale garlelor si canalelor. Rar mai poate fi gasit in balti.Toamna, pe masura ce apele se racesc,avatul coboara spre fund, continua sa "muste", insa mai rar.Dimensiune minima legala:30cm

SUS

Pastruga foto...
Raspandire
  Pastruga este raspandita in Marea Caspica, Marea de Azov, Marea Neagra, Marea Egee si in afluentii acestora. Este o specie migratoare. Din Marea Neagra, pastruga migreaza in Dunare. In trecut, pastruga migra pentru reproducere si in afluentii Dunarii: Prut, Siret, Olt, Jiu. De asemenea urca in Tisa si afluentul acesteia, Cris.
Descriere
 -Pastruga atinge o lungime maxima de 210 cm si o greutate de maximum 68 kg. In Dunare se pescuiesc de obicei exemplare de 120–140 cm si o greutate de 6–8 kg. Botul este alungit, ingust si turtit dorso-ventral cu o lungimea de 59–65% din lc – este un caracter distinctiv, prin care specia poate fi usor delimitata de celelate specii ale genului Acipenser (Shubina et al. 1989). Pielea este acoperita de scutele pectinate si stelate.
 -Mustatile sunt scurte si nefranjurate. Buza inferioara este intrerupta la mijloc. Corpul este alungit si fusiform. Gura este transversala, de marime medie. Pe spate, corpul este cafeniu-inchis sau cenusiu. Abdomenul este alb, scuturile ventrale au o coloratie alb-murdar. Exemplarele din mare pot avea o culoare mai inchisa decat cele din fluviu. In functie de perioada de migratie, este posibil ca in Dunare sa existe doua forme de pastruga: forma de primavara si forma de iarna.
Inmultire
Pastruga se incruciseaza cu morunul (Huso huso), viza (Acipenser nudiventris), cega (Acipenser ruthenus), si nisetrul (Acipenser gueldenstaedti). Pastruga este un peste migrator care migreaza in mare pentru hranire si iernare si in fluvii pentru reproducere. In Dunare intra imediat dupa morun si nisetru.
Exista doua perioade de migratie. Prima perioada incepe in martie la temperatura apei de 8 – 11?C, atinge un maxim in aprilie si continua pana in mai. A doua perioada, mult mai intensa, incepe in august si dureaza pana in octombrie. In Dunare maturitatea este atinsa la 7-10ani de masculi si la 10-14ani de catre femele. Pastruga nu se reproduce in fiecare an.
 Hrana;
 In Dunare, in primele stadii de viata, puii se hranesc cu larve de chironomide, trichoptere, efemeroptere, crustacei. In Marea Neagra puii consuma viermi, moluste si crustacei. Adultii se hranesc cu peste, crustacei.

SUS

CARACUDA (Carassius carassius) foto...

Descriere:
Seamana foarte mult cu carasul, avand aceleasi caracteristici, insa prefera apele mai limpezi si mai oxigenate. Corpul caracudei este mai plat si mai inchis la culoare decat cel al carasului. Pana la aparitia carasului dupa anii "70, caracuda era un peste ce se prindea in mod regulat. Dimensiunea minima a caracudei care poate fi retinuta este de 17 de cm.
Momelile folosite la pescuitul sportiv: rama, mamaliga, cocolos de paine, viermusi, etc. Locuri de pescuit in Delta Dunarii - Caraorman: Se pescuieste in locurile cu un curent redus sau inexistent: canale impotmolite, balti, gropi, Crisan-Caraorman. Perioada de pescuit in Delta: La fel ca si crapul incepand din luna iunie si pana in octombrie.

SUS

Rosioara(Scardinius erythrophtalmus) foto...
  Denumirea stiintifica : Scardinius erythrophtalmus Denumiri populare : rosioara, babusca rosie Familia : cyprinidae Raspandire Rosioara este raspândita în apele Europei, din Suedia panaîn Mediterana si Asia Mica. În România se gaseste în aproape toate apele statatoare de deal si ses, precum si în râurile din aceeasi zona. Dimensiuni Lungimea medie a acestui peste este de 20-30 cm, dar sunt si exceptii de 35 cm, iar greutatea de 200-300 g, cu maximul pâna la 1- 2 kg. Descriere Numele rosioarei vine de la culoare rosie a inotatoarelor.Are corpul comprimat lateral, acoperit cu solzi mari si bine fixati în piele.
Botul este scurt, gura mica, terminata oblic, îndreptataîn sus (adaptare la pescuitul în straturile superioare ale apei) si lipsita de mustati. Înotatoarea dorsala este situata mult înapoi dupa înotatoarele ventrale. Culoarea pe spate este albastru închis cu nuante de verde sau cafeniu, iar laturile corpului si burta sunt argintii. Înotatoarele, caracteristice acestui peste, sunt de un rosu aprins, cu exceptia dorsalei. Ochii sunt aurii si nu rosu-galbui ca babusca, cu care este deseori confundata. Mod de viata Este un peste sedentar, simtindu-se în largul lui în baltile cu vegetatie abundenta. În râuri îl gasim mai ales în sectoarele cu un curs mai lent. Traieste în cârduri formate din exemplare de dimensiuni apropiate. Rosioarele "serioase" (mai mari de 0,5 kg) umbla singure. Vara si toamna, pâna la caderea vegetatiei, o gasim în mijlocul vegetatiei, în culoarele dintre nuferi. De aici pândeste caderea insectelor în apa, tântari, muste, mici gaze. Alaturi de acestea manânca larve de insecte, viermi, melci, precum si plante acvatice.
 Înmultire Are loc in perioada aprilie - iunie, la o temperatura a apei în jur de 18 grade Celsius. În perioada de împerechere, masculii au culorile mai accentuate. Momeli Momelile folosite cu succes la pescuitul rosioarei sunt viermusii albi de carne, râmele mici, larvele de "libelule", bucatelele de pâine, aluaturi diverse. În timpul verii o momeala "prinzatoare" o constituie cosasii. Rosioara, fiind un peste care vâneaza la suprafata apei, poate fi pescuit si cu muste artificiale, mai ales exemplarele mari.
Se foloseste îndeosebi nadirea de apel, câteva firimituri la 8- 10 lansari.Varga va fi telescopica, cu o lungime de 4-7 metri, cât mai usoara. Rosioara se poate pescui si cu undita rubesiana, de 9- 12 metri, atunci când conformatia lacului o impune (mal putin adânc, plin de vegetatie, cu distanta mare pâna la primele ochiuri de apa). Lanseta se foloseste mai putin la pescuitul rosioarei. Cel mai folosit este firul monofilamentul de 0,12-0,15 în general, un pic mai gros acolo unde ne asteptam la exemplare mai mari sau agatarile în vegetatie sunt frecvente. Pentru pescuitul "la pipait" nailonul va fi mai subtire, 0,10-0,12. Pluta va avea o portanta de 0,10-1 gram, în functie de valuri. Formele cele mai utilizate sunt cele tip "morcov" sau"picatura", cât mai sensibile, cu antena si chila de dimensiuni mai mici, de maxim 5 cm.Plumbul :se folosesc 3-4 alice la distanta de 2-3 cm una de alta, exact cât sa lesteze pluta. Atunci când pescuim în apropierea suprafetei apei (20-30 cm) se pune numai o singura alica, imediat sub pluta, care sa o echilibreze. Cârligele folosite vor avea numarul 12-16, cu tija subtire, pentru a nu deteriora momeala.
  Metode de pescuit :În timpul verii, dupa prohibitie, rosioara urca la suprafata apei pentru a culege gâze cazute pe apa, printre ierburile acvatice. Este firesc deci ca cele mai utilizate metode de pescuit ale rosioarei sa fie cele la suprafata apei. Se pescuieste fie cu o pluta mica usor lestata, cu cârligul la o adâncime de 20-30 de centimetri, fie fara plumb si pluta, "la pipait", folosind ca momeala o insecta (cosas), sau o bucatica de pâine. Fiind un pescuit "la vedere", prezenta pescarului trebuie sa fie cât mai discreta, evitând ca umbra sa cada pe apa. Toamna, dupa caderea vegetatiei, rosioara coboara spre fundul lacului. Se va folosi o pluta cu o portanta mai mare, cu alicele de plumb montate în apropierea cârligului, pentru a cobori linia rapid la adâncimea dorita. Momeala utilizata va fi buchetul de viermusi albi de carne sau rame mici de gunoi. Iarna, la copca, alaturi de biban, ghibort si babusca se poate pescui ocazional si câte o rosioara, atunci când momeala este un buchet de larve de libelula

SUS

 LINUL (Tinca tinca) foto...
  Descriere: Este un peste care face parte din familia ciprinidelor. Corpul de culoare inchisa verde-cenusie, este un pic alungit, acoperit de solzi extrem de mici. Traieste in apele limpezi si oxigenate. Greutatea obisnuita este 500-800 g, iar dimensiunea minima a linului care poate fi retinut este de 25 de cm. Momelile folosite la pescuitul sportiv: rama, viermusi, cocolos de paine. Locuri de pescuit in Delta Dunarii - Caraorman: Linul se pescuieste in balti, canale impotmolite sau lipsite de curenti: Crisan-Caraorman Perioada de pescuit in Delta : Din luna iunie si pana in octombrie.

SUS